Roberto s-a născut într-o familie de muzicieni și asta a făcut ca el să fie aproape de muzică încă de la o vârstă fragedă. La 15 ani a inceput să cânte la chitară și atunci și-a descoperit pasiunea pentru blues. După câțiva ani pe scena de muzică italiană, a înregistrat ca și chitarist bass, primul CD – “From Madagascar to Chicago" cu trupa Tao Ravao Blues Band. Apoi, alături de Rudy Rotta a publicat 2 albume și a concertat pe mari scene ale lumii. În 1991, și-a fondat prima trupă: MORBLUS, și a avut colaborări cu artiști celebri de blues: Anson Funderburgh, Sue Foley, Big Daddy Wilson, și mulți alții. 14 albume proprii și încă alte 8 colaborări cu diverși artiști, muzica venită din suflet cât și pasiunea și dedicarea pentru blues fac ca Roberto să fie un nume important pe scena international a muzicii blues.

Eu și Roberto stăm amandoi cu două farfurii in mână, eu chiftele de pește iar Roberto știucă umplută, cu 2 pahare de vin alb, pe puntea inferioară a vaporului, în restaurant, de vorbă despre blues și despre România. Nu e prima oară când ne intâlnim, acum amândoi liniștiți și calmi de la mișcările ușoare ale valurilor Dunării în drumul nostru spre Sf. Gheorghe, acolo unde râul sărută marea… ar spune marii scriitori… Și datorăm asta lui Cristian Antonescu. Atât Roberto cât și Stefano, basistul trupei au fost la Focșani Blues Festival, în 2016 alături de Shakura S’Aida… amândoi triști atunci că nu au putut sta mai mult să viziteze România: avion, transfer autobuz, probe de sunet, cină, concert, bere, somn puțin și plecare dis-de-dimineață spre alt concert în altă țară... unii spun ca e frumos să fii artist. Dar noi nu vorbim despre Focșani ci despre Tulcea, locurile și oamenii de aici.

EU: Cum e la Tulcea, Roberto?

Roberto: Wow! E fantastic! Nu de multe ori avem ocazia să stăm tot evenimentul și să ne relaxăm timp de 3 zile iar unicitatea adusă de Dichis ‘n’ Blues este dată de excursia fabuloasă prin Deltă. Puțin ireal aș spune... Dar, uite, că suntem aici, ne bucurăm de jam session, de vreme frumoasă, de peisaje superbe, de oameni minunați.

EU: Este incredibil, cum, după atât de mulți ani de concerte, încă vă bucurați ca niște copii la jam session… cum reușiți?

Roberto: ((râzând)) e o mare bucurie să poți împărți scena de jam și mai ales cea de aici de pe barca cu artiști și vechi prieteni, să improvizezi și să vezi publicul atât de fericit și bucuros de moment... un sentiment pe care nu îl pot descrie ușor... este ca o rețetă bună! Ai toate incredientele de calitate și pui suflet, iese asta!

EU: Cât de greu este să te reinventezi mereu? să compui melodii noi care să fie aproape de zilele noastre?

Roberto: E clar că trebuie să creștem odată cu vremurile, și blues-ul este despre noi, despre viață și ceea ce se întâmplă acum. Cântăm ce s-a întâmplat cu noi și cântăm ce se întâmplă. Ce poate fi mai frumos??

EU: Tulcea? Dichis? Cristian și cei de aici?

Roberto: Dichis e greu tare de ținut minte și de pronunțat. Festivalul e micuț, cu mult bun gust și bine organizat iar publicul e ‘pregătit’ pentru blues.Tulcea are farmecul unui oraș de provincie la mal de Dunăre și Delta este spectaculoasă iar croaziera de duminica asta (momentul discuției) ne face privilegiați și să ne reamintim de ce am ales drumul blues-ului. Cristian (Antonescu – ‘regizorul’ dichisit) este charmant și un mare nebun să facă așa ceva într-un așa loc.

EU: Mai veniți în România?

Roberto: Dacă suntem invitați venim. Sunt mulți artiști de blues foarte buni și e greu să fii prezent în fiecare an, pe toate scenele de blues din lume, nu-i așa? Dar, nouă, ne este drag să revenim aici sau în oricare alt loc unde oamenii ne primesc cu bucurie... cu cât mai multe festivaluri în România, cu atât mai bine! Este o surpriză extrem de plăcută că ele apar și se întâmplă, mai ales la un nivel ridicat de profesionalism!

Am terminat de mâncat și de băut vinul. Roberto s-a dus lângă ceilalți, a luat chitara în mână și a mai zis câte ceva pe limba blues-ului.

din Zile și Nopți, Galați, 384, 14 Septembrie 2918