Născut în New Orleans în urmă cu 62 de ani, crescut în Baton Rouge, în sudul mlăștinos al SUA, băiat de bluesman. Tatăl său, RAFUL NEAL, a fost unul dintre muzicienii legendari de la finele anilor '50, care au contribuit în mod decisiv la impunerea așa numitului sunet și stil "Swamp Blues", revenind în anii '90 cu o serie de albume remarcabile.

Într-un asemenea mediu muzical îmbibat de blues a crescut Kenny, învățând tainele chitarei, ale muzicuței precum și arta cântului vocal și meșteșugul compoziției, pentru ca în adolescență să cânte deja alături de tatăl său și de unii dintre frații săi. Binecuvântarea în viitoarea carieră a avut-o, printre alții, de la Buddy Guy și Slim Harpo, buni prieteni ai tatălui său. De altfel, Buddy Guy l-a angajat în trupa lui, ca basist, pe când avea doar 17 ani.


După ce a rătăcit prin Canada, cântând alături de membrii ai familiei sale, Kenny a revenit în SUA în 1987 și a înregistrat primul său album solo (BIG NEWS FROM BATON ROUGE!), care avea să fie reeditat în 1988 de celebra casă de discuri Alligator Records, lucru care efectiv l-a catapultat în atenția publicului la nivel mondial, devenind în foarte scurt timp o mare atracție a scenelor de club și festival.

În 1991, Kenny își trece în palmares fantastica performanță de a apărea în "MULE BONE", un musical montat pe celebrul Broadway, pe muzica semnată de legandarul bluesman TAJ MAHAL.

După 4 albume de înaltă ținută lansate la Alligator Records (DEVIL CHILD, WALKING ON FIRE, BAYOU BLOOD, HOODOO MOON), Kenny schimbă casa de discuri în 1998 și semnează cu TELARC, unde continuă seria de albume remarcabile și de un bun gust desăvârșit: Blues Fallin' Down Like Rain, What You Got, One Step Closer.

Pentru Isabel Records înregistrează bijuteria acustică numită "EASY MEETING", alături de prietenul său, muzicuțistul Billy Branch (care, în 2016, a cântat la Tulcea, în cadrul dichis’n’Blues.

Trece la Blind Pig Records în 2008 și oferă alte două albume superbe: Let Life Flow și Hooked On Your Love.

Anul 2016 anunță un nou album de succes, BLOODLINE, lansat la Cleopatra Records, pentru care primește o nouă nominalizare la Grammy și câștigă 2 premii BMA (Blues Music Awards - echivalentul Grammy-urilor în domeniul blues-ului!).

Toate astea se adaugă celorlalte 2 premii BMA, pe care le avea deja, și altor 4 nominalizări la Grammy.

Cu o asemenea carte de vizită, nu este de mirare că a fost inclus și în Louisiana Music Hall of Fame și declarat o adevărată comoară națională în conservarea și promovarea extrem de autentică a blues-ului american, pe coordonate atât tradiționale cât și moderne.

Festivalul "dichis'n'Blues" este încântat să anunțe prezența lui Kenny Neal, în calitate de headliner al festivalului, S MBĂTĂ 31 august 2019.

Pentru mai multe detalii despre Kenny Neal și trupa lui, vă invităm să vizitați site-ul: kennyneal.net

AWARDS

  • 2017 Grammy Nomination Best Contemporary Blues Album (Bloodline)
  • 2017 Blues Music Awards—Contemporary Blues Male Artist (Bloodline)
  • 2017 Blues Music Awards— Contemporary Blues Album (Bloodline)
  • 2017 San Francisco Housing Development Corporation(SFHDC)- Celebrating 29 Years of Building Homes & Hope - Arts and Cultural Icon Award
  • 2016 Baton Rouge Blues Foundation— Red Stick Blues Award
  • 2016 Pennsylvania Blues Festival— Life Time Achievement Award
  • 2015 Jus' Blues Awards 'Bobby Rush Blues Entertainer Award
  • 2013 Baton Rouge Blues Foundation - Blues Honoree
  • 2013 Music Ambassador Award 'Lt. Governor Jay Dardenne
  • 2011 Inducted into the Louisiana Music Hall of Fame
  • 2011 Jus' Blues Music Foundation Contemporary/Traditional Blues Song Of The Year Hooked on Your Love
  • 2011 Critic's Poll Living Blues Award for Best Contemporary Blues Album of the Year.
  • 2009 Monterey Bay Blues (M.O.B.B.A.Y.) Artist of the Year
  • 2009 BMA (Blues Music Award) Song of the Year, "Let Life Flow"
  • 2009 West Coast Blues Hall of Fame Awards for Blues CD of the Year "Let Life Flow" and "Blues Band of the Year"
  • 2009 Blueswax Album of the Year "Let Life Flow"
  • 2009 Jus' Blues Awards Traditional Blues Song - Male - "Let Life Flow"
  • 2009 Grammy entries for Grammy Nominations in 4 catagories
  • 2008 Blues Critic Awards 2008 Readers Poll, Kenny won Blues Album of the Year "Let Life Flow" and also Contemporary Blues "Artist of the Year"
  • 2008 Jus' Blues Awards "Junior Wells Harp Award"
  • Hometown Video Awards 2008 Winner, Entertainment Talk Show "NEAL'S PLACE"
  • W.A.V.E. Award 2007, Talk Show-Entertainment/Pro, "NEAL'S PLACE"
  • 2005 W.C. Handy Blues Awards - Acoustic Blues Album - "Double Take"
  • 2005 Official Statement to Kenny Neal, by the Governor of LA.
  • 2003 Slim Harpo Award in Baton Rouge
  • 1999 Grammy Nomination for Tribute to Howlin' Wolf "Best Traditional Blues Album"
  • 1994 Theatre World Award "Outstanding New Talent" on Broadway
  • 1993 Washington, D.C., USIA Certificate of Appreciation for representing the U.S. with Kenny Neal's Blues Band for tour in Africa
  • 1989 Big Bill Broonzy Award in Paris
  • 1989 JD Miller Award "Outstanding Performance